Previne pierderile de memorie și demența – Cea mai bună hrană pentru celulele nervoase

Alimentele bogate în Omega 3, cum sunt peștele, carnea de pasăre și cea de vânat, fructele și legumele proaspete încetinesc oxidarea celulei nervoase și ne feresc de bolile neurodegenerative. La fel ca și celelalte organe ale corpului, și creierul are nevoie de o alimentație adecvată pentru a funcționa cum trebuie timp îndelungat. “O bună funcționare a creierului are un impact major asupra sistemului nervos și, implicit, asupra memoriei și a capacității noastre de concentrare”, afirmă consilierul nutrițional Grațiela Balaș. O hrană de bună calitate contribuie la ținerea la distanță a bolilor neurodegenerative precum Alzheimer și Parkinson.

Grăsimile omega 6, de ocolit

Pentru o bună funcționare a creierului și o capacitate de concentrare mărită avem nevoie că în creier să fie un echilibru între grăsimile omega 3 și omega 6. Buna funcționare a creierului și o plasticitate cerebrală crescută este dată de echilibrul o parte omega 3 la o parte omega 6. Omega 3 este grăsimea pe care o luăm din pește gras (somon, hering, macrou, păstrăv, ton și somn). Iar grăsimea omega 6 o luăm din uleiurile rafinate de porumb, margarină, produse de patiserie. Din păcate acest echilibru este drastic perturbat deoarece statisticile spun că noi consumăm în medie 20 părți omega 6 la o parte omega 3.

Pește și ulei de măsline

Este recomandat peștele gras oceanic, de apă rece, (mai ales somon salbatic, sardele, macrou, macrou, ton și hering). Peștele trebuie preparat fără adaos de grăsime, în tigăi antiaderente sau la cuptor. Dintre toate uleiurile vegetale, uleiul de măsline este cel recomandat. Un element esențial pentru ca un ulei de măsline să fie considerat extravirgin este gradul de aciditate care trebuie sa fie mai mic de 1%. De asemenea, este esențial ca uleiul să fie obținut prin presare la rece. Carnea de pasăre (fără piele) și ouăle de la păsări hrănite natural, fără hormoni și chimicale), carnea de vanat sunt surse bune de proteine și vitamina B12.

Glucoza reglează memoria

Glucoza este compusul organic aparținând clasei zaharidelor, ce alimentează furnalele din mitocondrii ce dau energie creierului. Deoarece neuronii nu pot stoca glucoza, aceștia depind de fluxul sanguin pentru a le asigura o aprovizionare constanta de energie. Glucoza este în mod natural obținută din carbohidrați. Cum activitatea mentala necesita multa energie, este necesara o dieta zilnica bogata în carbohidrați. Un neuron necesita de doua ori mai multa energie decât o celula obișnuită, deoarece sunt într-o permanenta stare metabolica. Neuronii nu se odihnesc nici macar în timpul somnului, aceștia repara și reconstruiesc structurile componente; din acest motiv dimineața putem găsi rezolvarea unei soluții ce ne-a dat bătăi de cap în ziua anterioara. Pe baza informațiilor acumulate în ziua respectiva se crează noi legături intre neuroni, iar informațiile se solidifica.

Apa insuficientă dă dureri de cap

Cel mai adesea, durerile de cap se declanșează pe fondul deshidratării și pot fi ușoare sau severe, de tipul migrenelor. Acestea apar atunci când organismul pierde, prin intermediul urinei și transpirației, fluidele esențiale pentru a funcționă corespunzător. De cele mai multe ori cantitatea de lichid pierduta poate fi ușor echilibrata prin consumul de alimente bogate în apa. Cu toate acestea, se întâmplă frecvent că organismul să piardă cantități însemnate de fluide mult mai repede decât își poate extrage necesarul de apa prin intermediul alimentației.

“Pentru o minte sănătoasă avem nevoie, pe lângă o alimentație sănătoasă, de o formă de mișcare fizică pe care să o efectuam zilnic (sport, dans, mersul pe jos, activități fizice în gospodărie)”, conchide Garațiela Balaș.

Loading...